Actualitate

Bucharest Street Food Festival – primul festival dedicat street food-ului

Bucureștiul va fi gazda primului festival dedicat street food-ului (Bucharest Street Food Festival), o experiență urbană inedită ale cărei ingrediente anunță un line-up extins de propuneri culinare deosebite, surprize pentru participanți și seri de concerte și party-uri cu artiști din România și invitați din afara țării.

Bucharest Street Food Festival (BSFF) are loc la Romexpo, în perioada 8 – 11 septembrie și reunește, în premieră, cel mai mare număr de food trucks, van-uri, rulote și standuri adunate vreodată în România. Lista orașelor mari ale lumii – Barcelona, Berlin, Londra, New York, Manchester, Koln, Delhi, Atena – ce găzduiesc de ani buni festivaluri de gen, este completată de București, cu această primă ediție a festivalui dedicat street food-ului autentic.

Printre vendorii confirmați la Bucharest Street Food Festival (BSFF) se numără: Paste Pâine, Burger Van, Furgoneta, Camionetta, Arrosticini, Circus Pub Truck, Voyageur Van, Delicii pe Roți, Cârnățărie Germană, Creperie Citroen, Finca Alioli Van, The Little Greenery, Castelul Brutarilor, M’eat, Butoiul cu Înghețată, Duma’s Van, Grano, Sunday Bagels, La Nu Știu Cine, Victorița Pescarița, Cantina 9, Time In: Food Wizzards, Elemozsia, Betty Ice, Streat Bus, Limonada lui Iulian, Frizzante Ride, Moritz Eis, Rolls, Molcom, Orygyns, Guido on Tour, Vatra Neamului, Norma lui Sissoko, Kanpai, Chef Gabi Toader, Taj, Maria Corau, Plăcinte Boierești, Puro & Bio, Off The Wall, Sloop, Gin Bar By Finca Alioli, Sprit House.

Bucharest Street Food Festival înseamnă o experiență urbană nouă, în aer liber, un adevarat spectacol al culturii street food-ului, într-o accepțiune completă: servirea de preparate delicioase, pregătite rapid, după retete din 10 bucătarii internaționale, concerte, muzică, artiști stradali, oameni care se bucură de pulsul orașului și multe alte surprize. Nouvelle Vague, Dub Pistols, Jaya the Cat, Ziggi Recado și Audio Bullys sunt doar câteva dintre numele artiștilor care vor da ritmul celor patru zile de festival.

Pe toată durata festivalului, accesul la Bucharest Street Food Festival (BSFF) este liber până la ora 16:00 și pe baza de abonament pentru toate cele patru zile sau bilet zilnic, după această oră.  Biletele și abonamentele pot fi deja achiziționate online pe  http://buchareststreetfoodfestival.ro/ și myticket.ro.
Prețul unui abonament pentru cele 4 zile de festival este de 30 de lei + taxe (comision procesare și distribuție – 2 lei), dacă este achiziționat până pe 1 septembrie. 
În măsura în care vor exista locuri disponibile, biletele zilnice vor putea fi achiziționate și direct de la Romexpo în zilele de festival.