HTC dezvăluie noul smartphone HTC U11
HTC U11 îmbină noua interacțiune revoluționară prin strângere cu design-ul uimitor cu suprafață lichidă, sunetul personal inteligent, camerele foto impresionante și multiplii asistenți AI, pentru un smartphone mai inteligent
Strângi cu afecțiune mâna celui iubit. Un bebeluș strânge intuitiv degetul mamei sale. Un copil își strânge ursulețul în brațe noaptea, pentru a se simți în siguranță. Nimic nu se simte atât de intim, conectat și personal precum senzația atingerii sau căldura unei îmbrățișări. Și niciun dispozitiv nu ne este mai personal în viață decât smartphone-ul.
Inspirat de puterea atingerii, HTC a dezvăluit astăzi noul HTC U11, primul smartphone din lume cu noua interacțiune revoluționară prin strângere. Construit pentru tine, cu design, materiale și experiențe ce-ți reflectă hotărârea interioară, pasiunea, creativitatea și individualitatea, noul HTC U11 are cele mai avansate funcții oferite vreodată de un smartphone, inclusiv:
- HTC Edge Sense, noua dimensiune a interacțiunii cu telefonul tău prin atingere.
- Suprafața lichidă, un design unic și extraordinar, ce te reflectă.
- HTC USonic, cel mai avansat set de căști audio construit vreodată pentru sunet personal, care acum include și funcția de Anulare Activă a Zgomotului.
- Camere foto uimitoare, cu cel mai mare scor independent primit vreodată de o cameră foto de smartphone1.
- HTC Sense Companion, Google Assistant, și Amazon Alexa, pentru un smartphone mai inteligent, care să-ți fie de ajutor2.
Prin intermediul tuturor acestora, noul HTC U11 stabilește un nou standard al așteptărilor pe care le poți avea de la un smartphone.
U touch
- Puține lucruri sunt la fel de naturale ca simțul atingerii. HTC Edge Sense transformă acest simț fundamental într-un mod complet nou si revoluționar de interacțiune cu telefonul. Cu o simplă strângere, HTC Edge Sense îți permite să comunici cu telefonul tău într-un mod fără precedent, dar intuitiv, ajutându-te să te bucuri natural de lucrurile care-ți plac, precum să faci fotografii, să deschizi Facebook sau să lansezi oricare dintre aplicațiile tale favorite.
- De exemplu, cu HTC Edge Sense, nicicând n-a fost mai simplu să deschizi camera foto. Nu mai trebuie să cauți butoane sau poziții ciudate ale mâinii. Nu-ți mai faci griji să nu-ți scape telefonul din mână în timp ce pozezi pentru camera foto. E suficient să ridici, să strângi, să zâmbești și să fotografiezi.
- De asemenea, poți trimite mesaje text mai rapid și mai ușor ca înainte. Poate fi imposibil sa scrii mesaje din mers, dar, folosind HTC Edge Sense pentru Voice to Text, poți dicta mesajele tale fără a încetini. Strânge ușor, dictează-ți mesajul și trimite SMS-ul din mers.
- Poți chiar personaliza gestul de strângere: deschide aplicația de e-mail cu o singură strângere. Sau lansează-ți jocul preferat (sau orice altă aplicație). Sau alege una dintre multele opțiuni. Vrei și mai mult control prin atingere? HTC Edge Sense îți oferă posibilitatea să activezi atingerea avansată, folosind o “strângere scurtă” sau un gest de “strânge și menține” pentru o funcționalitate și mai mare din vârful degetelor.
- Și, pentru că funcția Edge Sense se bazează efectiv pe presiunea aplicată marginilor dispozitivului, poate fi folosită în aproape orice condiții – inclusiv în timp ce porți mănuși sau pe vreme ploioasă sau ninsoare, momente în care folosirea butoanelor capacitive ar fi dificilă.
O reflexie a ta
- Noul HTC U11 are o suprafață de sticlă lichidă construită pentru a impresiona, folosind tehnica Optical Spectrum Hybrid Deposition. Depunând straturi succesive de minerale prețioase cu grad înalt de refracție pe partea posterioară a carcasei telefonului, am creat noi culori, incredibil de vii, care transformă lumina la fiecare mișcare.
- Aspectul curbat, fără îmbinări vizibile al noului HTC U11 se datorează sticlei 3D de pe ambele fețe ale telefonului. Încălzirea și îndoirea sticlei sub presiune extremă au ca rezultat o simetrie unică pe cele trei axe a unui telefon subțire, indiferent din ce unghi îl privești.
- HTC U11 are un ecran Quad HD de 5,5 inch, din sticlă 3D, construit pentru a-ți oferi imagini și texte clare și vii – chiar și în lumina directă a soarelui. Având cel mai bun ecran al nostru și o reproducere autentică a culorilor, îți oferim o experiență full-frame de vizionare mai pură. Ecranul nostru evită imaginile tăiate sau culorile distorsionate pe margini, capcane în care ar putea cădea un ecran curbat.
- În plus, noul HTC U11 este rezistent la apă3, deci nu e cazul să te mai îngrijorezi pentru stropi, vărsat sau scăpat în lichide.
Acordat cu tine
- Cu HTC U11 ai cea mai recentă versiune de HTC USonic, care acum îmbină Anularea Activă a Zgomotului cu posibilitatea de a acorda sunetul cu auzul tău unic. Folosind microfoanele încorporate de pe căștile audio și conectivitatea de date USB-C, căștile audio interne USonic îți cartografiază urechea internă cu ajutorul unei tehnologii avansate, similare sonarului, și apoi adaptează profilul audio biologiei tale unice. Experiența audio creată este optimizată și incredibil de personală, cu un sunet viu, modelat special pentru tine.
- USonic încorporează acum funcția de Anulare Activă a Zgomotului, ce reduce distragerile de atenție din jur, pentru ca tu să te poți concentra asupra muzicii. Funcția monitorizează încontinuu nivelul sunetului ambiental și se adaptează rapid oricăror zgomote sau interferențe. Iar tu te poți concentra în voie asupra muzicii, videoclipurilor sau jocurilor tale.
- Difuzoarele HTC BoomSound Hi-Fi Edition au fost și ele îmbunătațite. Design-ul lor îți oferă un volum mai puternic și Dynamic Range Audio mai bun. În partea de sus, difuzorul tweeter are o cameră acustică ce îmbogățește sunetele înalte și medii. În partea de jos, woofer-ul are un nou difuzor și un circuit magnetic cu design îmbunătățite, pentru a-ți oferi tonuri joase mai clare, mai profunde și de volum crescut. Chiar trebuie să auzi puterea BoomSound ca să-ți crezi urechilor.
- N-am uitat să îmbunătățim nici microfoanele. Folosind patru microfoane omnidirecționale optim poziționate, și noua tehnologie Acoustic Focus, HTC îți aduce cea mai bună calitate a înregistrării audio 3D de până acum. Microfoanele noului HTC U11 colaborează pentru a înregistra sunete din toate direcțiile, iar, datorită funcției Acoustic Focus, poți face zoom în videoclip, pentru a te concentra pe subiectul tău și a-i amplifica sunetele specifice.
- Din fabrică îți oferim și un adaptor HTC de la USB-C la jack de 3,5 mm, cu un convertor DAC încorporat, care îți oferă o performanță audio minunată și un grad înalt de compatibilitate cu celelalte căști și dispozitive ale tale.
Imagini care te mișcă
- Noul HTC U11 a obținut cel mai mare scor al unei camere foto de smartphone, atât pentru foto cât și video, prin măsurătorile independente DxOMark4. Sistemul nostru impresionant de stabilizare optică și electronică pe axe multiple, împreună cu autofocalizarea super-rapidă în orice condiții de iluminare, îți oferă o cameră foto rapidă, fotografii clare și videoclipuri fără tremur. Am îmbunătățit camera foto și video, pentru o plajă de expunere mai largă, prin HDR Boost fără întârzieri, printr-un mai bun balans de alb, o reducere importantă a artefactelor și o menținere excelentă a detaliilor.
- HTC U11 introduce funcția Auto HDR Boost, pentru a-ți oferi toate beneficiile HDR fără dezavantajele întârzierilor la declanșare. HDR Boost îți oferă imagini mai clare și mai echilibrate, făcând multiple fotografii care măsoară cele mai întunecate umbre și cele mai luminoase puncte, fără a te încetini. Noul HTC U11 îmbunătățește texturile și culorile, crește nivelul detaliilor vizibile și evidențiază cele mai bune elemente ale fiecărui cadru. Folosim aceeași tehnică pentru a îmbunătăți calitatea imaginilor filmate, funcția Temporal Noise Reduction folosind automat informația din cadrele anterioare și următoare pentru a înlătura artefactele nedorite și a-ți oferi cel mai clar videoclip cu putință.
- Vești bune pentru fotografii serioși: noul HTC U11 încorporează noua funcție UltraSpeed AutoFocus, cu aceeași tehnologie de autofocalizare full sensor pe care o poți găsi în cele mai bune camere foto DSLR, pentru ca tu să te poți bucura de viteze de focalizare net superioare și să fii încântat de performanță. În plus, sistemul excepțional de stabilizare optică și electronică al noului HTC U11 îți va menține fotografiile și videoclipurile stabile și clare, chiar dacă îți tremură mâna.
- Noua cameră foto frontală îmbină detaliile de înaltă rezoluție, de 16 MP, cu sensibilitatea la lumină UltraPixel, pentru a-ți asigura selfie-uri luminoase, zi și noapte. Folosește aceleași sisteme puternice HDR Boost și de reducere a artefactelor precum camera foto principală.
Un asistent digital mai inteligent pentru tine
- Trei creiere sunt mai bune decât unul, așa că, în interiorul noului HTC U11 poți găsi trei asistenți inteligenți devotați ție: HTC Sense Companion, Google Assistant, și Amazon Alexa. În China continentală, HTC U11 oferă și Baidu DuerOS.
- Am făcut HTC Sense Companion mai inteligent ca oricând: va învăța în timp să te cunoască pe tine și obiceiurile tale zilnice, pentru a-ți oferi mai multe avantaje pe zi ce trece. De exemplu, HTC Sense Companion este suficient de deștept încât să-și dea seama dacă ai întâlniri târziu spre seară, și îți va aminti să pui telefonul la încărcat când ai timp, sau să iei la tine o baterie externă. Îți va face telefonul să funcționeze la viteza optimă, sugerându-ți să ștergi fișierele nedorite și aplicațiile nefolosite pentru a elibera memoria. Îți va da de știre dacă e nevoie să te îmbraci pentru vreme rea, îți va urmări progresul de fitness față de obiectivele pe care ți le-ai propus, îți va recomanda restaurante tentante din zona ta la ora mesei, și multe altele5.
- Noul HTC U11 rulează cea mai recentă versiune de Android, deci include și Google Assistant, asistentul personal puternic oferit de Google, ce-ți oferă servicii de căutare pentru instrucțiuni de navigare, găsirea de răspunsuri la tot felul de întrebări, administrarea sarcinilor tale, planificarea zilnică și distracție.
- HTC U11 este și primul smartphone de pe piață cu acces vocal, hands-free, la Amazon Alexa. Punând pur și simplu întrebări precum “Alexa, cum e vremea astăzi?” sau rostind comenzi precum “Alexa, aprinde-mi lumina în sufragerie,” Alexa îți va răspunde nevoilor oriunde te-ai duce. Este simplu astfel să controlezi produse inteligente pentru acasă, să ceri informații despre știri, vreme, muzică, și alte peste 12.000 de abilități din magazinul Alexa. Serviciul vocal Alexa este disponibil în prezent clienților din Statele Unite, Marea Britanie și Germania.
- Iar în China continentală, HTC și Baidu DuerOS au construit un parteneriat strategic pentru crearea unui asistent virtual cu comandă vocală. Acesta va înțelege și se va plia mai bine pe nevoile specifice ale utilizatorilor chinezi.
Puterea U
- HTC U11 este primul smartphone disponibil comercial la nivel global propulsat exclusiv de Platforma Mobilă Qualcomm® Snapdragon™ 835. Deci, indiferent în ce zonă a lumii locuiești, ai parte de un procesor octa-core cu viteză amețitoare, grafică uimitoare, performanță impresionantă și o durată mai mare a acumulatorului. Fiecare HTC U11 include și UFS 2.1, pentru ca acest procesor extrem de rapid să fie asociat cu performanța celei mai rapide memorii. Vei avea parte de experiența unui LTE de Clasă Gigabit (până la 1 Gbps), prin intermediul modemului integrat Snapdragon X16 LTE, construit pentru a livra viteze de fibră optică oriunde, pentru descărcări de muzică și videoclipuri cu viteza fulgerului, și pentru a avea acces aproape instantaneu la site-uri web, rețele de socializare sau conținutul tău din cloud. Obții grafică cu 25% mai rapidă decât pe HTC 10, cu 35% sau 3 ore mai mult timp de redare video, cu 30% sau 8 ore mai mult timp de redare audio, și cu 43% sau 3,5 ore mai mult timp de navigare web prin rețeaua LTE6.
- Un procesor amețitor de rapid, cu o cameră foto extraordinară și un sunet incredibil prin HTC USonic înseamnă că vei avea nevoie de mult spațiu de stocare pentru aplicații, jocuri, fotografii, muzică și distracție: HTC U11 îți oferă 4 GB RAM și 64 GB spațiu de stocare, ca să te poți bucura oricând de telefonul tău.
- HTC U11 oferă și un cititor de amprente pentru securitate și confidențialitate crescute. Este nevoie de doar câteva minute pentru a-i face setările, iar apoi vei putea debloca telefonul cu o simplă apăsare a degetului – va fi cu atât mai ușor și rapid să iți iei notițe, să surprinzi o fotografie sau orice dorești să faci cu telefonul, totul într-o clipă.
Noul HTC U11, în culorile Amazing Silver, Sapphire Blue, Brilliant Black și Ice White, va fi disponibil la nivel global începând cu luna iunie 2017. Varianta Solar Red va fi disponibilă începând cu o dată ulterioară. Accesează htc.com pentru specificații detaliate și mai multe informații.