Actualitate

Balerinul Ovidiu Danci s-a stins din viață la vârsta de 39 de ani

Balerinul Ovidiu Danci s-a stins din viață la vârsta de 39 de ani, după o lungă suferință cu o boală nemiloasă. Ovidiu Danci s-a făcut cunoscut odată cu participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, de la Pro Tv.

Ovidiu Danci a jucat și în mai multe seriale românești, devenind unul dintre cei mai apreciați balerini.

Dansatorul și fondatorul școlii de balet care îi purta numele, Ovidiu Danci, a murit. Avea 39 de ani și fusese diagnosticat recent cu două afecțiuni grave, printre care și o formă agresivă de leucemie.

Joia trecută, el a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, fiind la Terapie-Anestezie Intensivă de vineri. Starea sa de sănătate s-a agravat însă, în ultimele zile.

„Dragii noștri, cu sufletele devastate de durere, vă anunțăm că maestrul de balet Ovidiu Danci, sufletul școlii noastre de balet, a plecat să danseze cu îngerii. Prin noi, Școala de Balet Ovidiu Danci va rămâne însă mulți ani de acum înainte alături de noi. Avem datoria să-i ducem visul mai departe și așa vom face. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, este mesajul a transmis Școala de dans pe care a fondat-o la Bistrița.