DKV Euro Service premiază eficiența companiilor de logistică şi transport
Un nou proces de aplicare şi selecţie a fost introdus pentru Eco Performance, un concurs european iniţiat de DKV Euro Service, care sprijină sustenabilitatea în industriile de transport şi logistică.
Companiile interesate se pot înregistra acum online rapid și ușor și pot depune o scurtă descriere a proiectului lor. Înscrierea se poate face până la 31 ianuarie 2016 la adresa www.eco-performance-award.com. Argumentaţia ar trebui în primul rând să pună accent pe conceptul de sustenabilitate și, fără a intra în prea multe detalii, să încerce să convingă juriul de specialitate de potențialul programului. Cei mai promiţători zece aplicanţi vor fi nominalizaţi, iar ulterior ei îşi vor putea depune proiectul complet. În runda finală, trei până la cinci aplicanţi vor fi invitaţi în faţa unui juriu să-şi prezinte conceptele. Câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul unei ceremonii pe 22 octombrie 2016, la Hanovra.
Juriul de specialitate va acorda premii acelor companii din industriile de transport şi logistică care prin politica lor au reuşit să echilibreze cel mai bine aspectele economice, ecologice şi de sustenabilitate socială. Juriul va lua în considerare doar acele concepte şi măsuri inovatoare, solide şi cu aplicare practică. Câştigătorii vor primi pe lângă certificarea de calitate Eco Performance şi un premiu în bani în valoare de 10.000 de euro.
Eco Performance este o iniţiativă independentă a DKV Euro Service, cu sprijinul special al Catedrei de Managementul Logisticii a Universităţii din St.Gallen şi de partenerii premium Knorr-Bremse şi PTV Group.
Detalii suplimentare aici