BusinessDeschidere

Rata șomajului a stagnat la 6.8% în august

Institutul National de Statistica (INS) a comunicat datele privind dinamica pietei fortei de munca in august si primele opt luni ale anului.

Conform INS numarul de someri (15-74 ani) a scazut cu un ritm lunar de 0.7%, la 626 mii in august, nivelul minim din ultimele cinci luni. Raportat la august 2014 numarul de someri s-a redus cu 0.1%.

Astfel, in perioada ianuarie-august numarul mediu lunar de someri s-a situat la 628.4 mii, in scadere cu 1% comparativ cu perioada similara din 2014.

Rata somajului a stagnat la 6.8% in august (nivel la care se situeaza din luna martie). Subliniem faptul ca rata somajului a stagnat pe ambele componente: masculin (la 7.8%) si feminin (la 5.6%).

Totodata, rata somajului a stagnat si raportat la august 2014, dat fiind faptul ca avansul componentei masculine (cu 0.5 puncte procentuale) a fost contrabalansat de declinul componentei feminine (cu 0.5 puncte procentuale).

Apreciem ca dinamica pietei fortei de munca in luna august a fost influentata de climatul macroeconomic intern (reducerea TVA la alimente si servicii de alimentatie de la 1 iunie, majorarea salariilor si relansarea creditarii in RON se resimt favorabil la nivelul cererii interne) si fiscalizarea mai atenta a economiei Romaniei, intr-un context international caracterizat printr-un nou val de turbulente pe pietele financiare internationale.

Dupa cum se poate nota in al treilea grafic alaturat, rata somajului se situeaza in prezent la nivelul structural (cel mai redus din vara anului 2010, inainte de majorarea TVA la 24%), pentru continuarea tendintei descendente fiind necesara accelerarea investitiilor in economia reala.

Dinamica recenta a indicatorilor din piata fortei de munca s-a situat in linie cu scenariul macroeconomic central BT (actualizat in cadrul Raportului pe luna august). Mentinem, deocamdata, previziunile pe termen mediu pentru economia reala (inclusiv pentru evolutia pietei fortei de munca). In acest scenariu ne asteptam ca rata medie anuala a somajului sa stagneze la 6.8% in 2015 si sa scada la 6.4% in 2016, respectiv 5.9% in 2017, pe fondul accelerarii investitiilor productive.