ING organizează în România un hackathon internațional
În perioada 20-21 noiembrie 2015, ING aduce la București hackathonul interna țional 24H – CodING, dedicat specialiștilor IT și studenților în domeniu, pentru a concepe și a implementa cea mai inovatoare aplicație pentru banca viitorului.
Hackathon interna țional în domeniul bancar
După primele 2 ediții organizate în Amsterdam, ING aduce în București primul Hackathon organizat de o instituție financiară în România prin care își propune să descopere cele mai bune și inovatoare servicii și aplicații.
Timp de 24 de ore, dezvoltatori, programatori, alți specialiști IT din România și angajați IT ai ING din toată lumea vor concura pentru a câștiga competiția. Lucrând î n echipă, ei vor implementa o tehnologie nouă sau o aplicație care să îmbunătățească experiența clienților și să transforme ING î n banca viitorului.
Premiul cel mare: o excursie în Silicon Valley
Cei interesați să participe la Hackathon se pot înscrie până pe 28 octombrie pe platforma dedicată https://24hcoding.com/, fie cu o echipă deja formată (de 6 până la 12 membri), fie individual, într-una dintre echipele în formare.
Cele 5 jurii prezente la Hackthon vor selecta cele mai bune și inovatoare idei pentru banca viitorului, iar echipa care va ocupa locul 1 pe podium va fi răsplătită cu o excursie în Silicon Valley. Primele trei echipe clasate vor fi premiate și ideile lor vor fi analizate pentru implementare ulterioară în cadrul ING.
Banca digitala de generație viitoare
”Inovația este parte din ADN-ul nostru. Ne-am concentrat î ntodeauna pe dezvoltarea de noi servicii și pe atragerea celor mai talentați specialiști care să contribuie la banca viitorului. Ne dorim să devenim banca de generație viitoare, dedicată serviciilor digitale și să sprijinim dezvoltarea constantă a tehnologiilor în banking ”, a declarat Ron van Kemenade, Chief Information Officer, ING Bank.
Hackathon-ul ING la a 3-a ediție
Hackathon-ul ING se află la cea de a treia ediție, dar este pentru prima dată organizat în România. Primele două edi ții organizate în Amsterdam au strâns peste 250, respectiv 770 de participanți. Doar anul trecut, hackathonul din Ams terdam a avut peste 80 de echipe ș i 40 de idei nominalizate care sun t analizate pentru implementare, iar ideea câștigătoare este implementată în prezent în ING Olanda.
La această ediție, ING își propune să adune peste 300 de specialiști IT din toată lumea și să genereze idei inovatoare ce reprezintă trendurile viitorului din domeniul bancar.