Kaufland, pe primul loc în preferințele românilor
Jumătate dintre români sunt dispuși să facă un efort suplimentar, cum ar fi parcurgerea unei distanțe mai mari, pentru a cumpăra produse românești dintr-un supermarket sau hipermarket, arată un studiu realizat de compania iSense Solutions. Originea românească se numără printre cele mai importante criterii – alături de prospețime, gust și varietate – care îi determină pe consumatori să aleagă un anumit supermarket sau hipermarket.
„Importanța criteriului produs în România diferă în funcție de produs. Astfel, respondenții au ales ouăle (56%), carnea (52%), legumele (52%), laptele (51%), fructele (48%), brânza (48%), iaurtul (45%), peștele (32%) și conservele (39%). Dintre aceștia, românii peste 55 ani consideră într-o proporție semnificativ mai mare că cel mai important este ca laptele și legumele să fie de proveniență românească, în timp ce persoanele cu vârsta cuprinsă între 35 și 44 de ani preferă carnea și iaurtul de origine autohtonă”, afirmă Andrei Cânda, Managing Partner iSense Solutions.
Potrivit studiului, românii consideră că supermarketurile/hipermarketurile cu cea mai mare varietate de produse românești sunt Kaufland (58%), Carrefour Hipermarket (36%), Auchan (34%), Cora (16%) și Lidl (16%).
„De remarcat este faptul că, deși proveniența românească a produselor este suficient de importantă pentru consumatori încât să parcurgă o distanță mai mare față de casă pentru a-și face cumpărăturile, 44% dintre români au afirmat că nu ar renunța la supermarketul/hipermarketul preferat dacă ar ști că acesta vinde produse românești într-o proporție foarte mică”, a adăugat Traian Năstase, Managing Partner iSense Solutions.
În cadrul aceluiași studiu, au fost analizate preferințele românilor pentru anumite supermarketuri/hipermarketuri, cele mai vizitate în ultimul an fiind Kaufland (86%), Lidl (85%), Auchan (63%), Carrefour Hipermarket (61%) și Profi (59%). La polul opus, cel mai puțin vizitate au fost Selgros (30%), Carrefour Express (27%), Penny market XXL (21%), La Doi Pași (20%) și Shop&Go (12%).
Metro și Selgros au fost vizitate într-o proporție mai mare de către bărbați (38%, respectiv 34%) decât de către femei (27%, respectiv 26%). De asemenea, locuitorii din vestul țării (Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara) au vizitat Lidl mai mult decât restul românilor din mediul urban (95% față de 85%), în timp ce bucureștenii (inclusiv Ilfov) au preferat Carrefour mai mult decât românii din alte zone (80% față de 61%).
Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 1.011 de respondenți, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani, din mediul urban din România. Rezultatele au un grad de eroare de +/-3.1%, la un nivel de încredere de 95%. Culegerea datelor a fost realizată in perioada 30 septembrie – 6 octombrie 2015.