Categories: DeschidereIT&C

Accenture susține proiecte de inovaţie în IT

Accenture a susţinut proiecte de cercetare şi dezvoltare legate de tehnologiile IoT, propuse de mari universităţi IT din România

Prin granturile oferite, compania va contribui la implementarea tuturor proiectelor câştigătoare până la finalul lunii august

Universitatea Tehnică şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea Petru Maior şi Universitatea Sapientia din Târgu-Mureş au primit granturi în valoare de 20.000 euro în urma selecţiei realizate de Accenture,  printr-un concurs de proiecte Internet of Things (IoT), lansat toamna trecută. Conceptul Internet of Things defineşte o lume în care toate obiectele (maşini, aparate electrocasnice, sisteme de iluminat, dispozitive mobile etc.) sunt conectate prin Internet.

Accenture a nominalizat patru proiecte propuse de patru echipe diferite din partea universităţilor. Echipele sunt formate din câte 4-5 studenţi coordonaţi de un profesor specializat în tehnologiile IoT şi de un manager de proiect din cadrul Accenture.

Proiectele au fost selectate de o comisie specializată, formată din reprezentanţi ai Accenture, pe baza dezvoltării de tehnologii IoT şi a potenţialului implementării acestora în cazuri concrete din industrie.

Accenture premiază cele patru proiecte câştigătoare cu granturi în valoare totală de 20.000 euro şi va contribui la implementarea acestora până la finalul lunii august. Proiectele vor fi prezentate în workshop-uri la care vor participa reprezentanţi ai mediului universitar şi ai companiei.

“Considerăm că această iniţiativă de implicare în zona de cercetare-dezvoltare întăreşte colaborarea foarte bună dintre compania noastră şi universităţile din România, venind în sprijinul învăţământului superior, care stă la baza creşterii tinerilor talentaţi, de care companiile de IT din România au nevoie. Prin această iniţiativă, Accenture răspunde nevoii de finanţare a proiectelor de cercetare şi dezvoltare din cadrul universităţilor de pe plan local şi încurajează inovaţia din industria IT”, a declarat Janos Egly, directorul executiv al diviziei Accenture Industrial Software Solutions din Romania.

Programe ce sprijină inovaţia în IT

Acest program de granturi dedicat universităţilor a început la sfârşitul anului trecut şi a inclus diverse universităţi interesate de oportunitatea de a depune proiecte care să aducă, printre altele, soluţii viabile pentru identificarea şi eliminarea riscurilor care apar odată cu dezvoltarea IoT. Programul a atras, în total, zece propuneri de proiecte, venite din partea universităţilor din Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş.

Programul de granturi dedicat universităţilor nu este singurul pas făcut de Accenture în susţinerea învăţământului superior în România şi în dezvoltarea abilităţilor digitale ale tinerelor talente. Reprezentanţii companiei organizează lunar prezentări tehnice, peograme de tip open innovation şi sesiuni pentru studenţi, care au ca obiectiv intermedierea schimbului de cunoştinţe practice şi susţinerea tinerilor care îşi doresc o carieră în industria IT.

info

Recent Posts

Noua Carte a lui Nicolae Ciucă – „În slujba țării” – un Manifest pentru viitorul României

În 2024, Nicolae Ciucă, fost general al Armatei Române și fost Prim-Ministru al României, lansează…

3 luni ago

BVB Arena 2024: Antrenând capitalul românesc în arenă

Bursa de Valori București (BVB) își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea economiei locale prin lansarea…

7 luni ago

Alertă în trafic: Guvernul Ciolacu ar putea elimina 90% din mașinile Uber si Bold, determinând timpi de așteptare crescuți și tarife exorbitante

În ultima perioadă, amendamentele propuse la legea privind transportul alternativ au stârnit un val de…

8 luni ago

Cristian Popescu Piedone conduce sondajele pentru Primăria Capitalei

În perioada 2-9 martie, un sondaj de opinie comandat de primarul general al Capitalei, Nicușor…

9 luni ago

Simona Halep a primit de la TAS o reducere semnificativă a suspendării sale

Simona Halep, fostul lider mondial în tenis, a primit o reducere semnificativă a suspendării sale…

9 luni ago

Tradiția Continuă! Revelion de vis în Parcul Titan al Sectorului 3″

Într-o lume plină de schimbări rapide și inovații, unele tradiții rămân constante, aducând bucurie și…

11 luni ago