Dpă o primă ediție primită cu entuziasm atât de iubitorii de muzică clasică, cât și de critici, primul proiect de talie internațională din România ce aduce un omagiu excepționalei pianiste de origine română Clara Haskil, Festivalul Internațional de Muzică Clasică Clara Haskil (FICH) continuă și în acest an la Sibiu, între 26 octombrie și 2 noiembrie, în Sala Thalia a Filarmonicii.
„Festivalul Clara Haskil reprezintă una dintre acele inițiative care merită atenția și respectul oricărui om inteligent și iubitor de frumos” (Tiberiu Soare), „Un festival de cea mai înaltă ținută!” (Cvartetul Arcadia), „E greu de crezut că ediția din 2014 a fost «doar» prima ediție. Sunt ferm convinsă că Festivalul Clara Haskil va deveni un eveniment important și de neocolit pe scena culturală românească!” (Marina Chiche) – acestea au fost doar câteva dintre reacțiile artiștilor invitați în 2014, la finalul ediției de debut a Festivalului Internațional Clara Haskil.
Cea de a II-a ediție a Festivalului aduce în fața publicului artiști străini de primă mărime, precum și artiști români de talie internațională. Pe lista invitaților din acest an se află nume precum: Alexander Schimpf – pianist german, câștigătorul Concursului Internațional de Pian din Cleveland SUA, în 2011, cu o bogată carieră internațională, Cristian Budu – pianist român stabilit în Brazilia, laureatul Concursului Internațional Clara Haskil, ediția 2013, Mauro Lo Conte – pianist de origine italiană, născut în Elveția, unul dintre cele mai bine cotate nume ale scenei internaționale contemporane, Volodymyr Lavrynienko – talentatul pianist ucrainean, distins cu premiului publicului Clara Haskil în cadrul concursului de pian din Deutscher Klavierwettbewerb Polnische Musik 2015 sau Cvartetul Modigliani – care a impresionat publicul meloman la cele mai renumite festivaluri de muzică clasică ale lumii, precum Verbier Festival sau Festival de Pâques, dar și pe scene celebre ca Wigmore Hall din Londra sau Carnegie Hall din New York, Ștefan Tarara – recompensat cu premiul I al Concursului Internațional George Enescu, 2014. Lor li se alătură membrii Orchestrei Simfonice București, recunoscută pentru turneele sale mondiale de amploare, și Tiberiu Soare, unul dintre cei mai aclamați dirijori contemporani.
Biletele s-au pus în vânzare în rețeaua www.bilet.ro și la Casa de bilete a Sălii Thalia, începând din data de 1 octombrie 2015, zilnic între orele 12.00 și 16.00. Informații la tel.: 0735.566.486.
În 2024, Nicolae Ciucă, fost general al Armatei Române și fost Prim-Ministru al României, lansează…
Bursa de Valori București (BVB) își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea economiei locale prin lansarea…
În ultima perioadă, amendamentele propuse la legea privind transportul alternativ au stârnit un val de…
În perioada 2-9 martie, un sondaj de opinie comandat de primarul general al Capitalei, Nicușor…
Simona Halep, fostul lider mondial în tenis, a primit o reducere semnificativă a suspendării sale…
Într-o lume plină de schimbări rapide și inovații, unele tradiții rămân constante, aducând bucurie și…