Business

Alpha Bank Romania înregistrează o performanță comercială și financiară solidă în 2022

Alpha Bank Romania a avut o performanță comercială și financiară solidă în anul 2022, în ciuda mediului macroeconomic dificil. Banca a continuat să-și susțină angajamentul față de clienți și să sprijine economia românească.

În anul 2022, portofoliul de credite al Alpha Bank în România a crescut cu 13,5% față de anul precedent, ajungând la 2,95 miliarde de euro expunere netă. Depozitele clienților au crescut cu aproximativ 11% față de anul anterior, depășind 2,97 miliarde de euro.

Profitul net a fost de 33 de milioane de euro, reflectând o performanță comercială notabilă și o gestionare eficientă a riscurilor. Capitalizarea și lichiditatea băncii s-au menținut la niveluri ridicate, semnificativ peste pragurile de reglementare.

Alpha Bank Romania a continuat să susțină creșterea economică și mediul de afaceri prin participarea activă la programele implementate de Guvernul României. Volumul creditelor noi acordate companiilor mari a crescut cu aproximativ 40% față de anul precedent, în timp ce volumul creditelor acordate IMM-urilor a înregistrat o evoluție similară. Vânzările de credite ipotecare noi au înregistrat un avans anual de aproximativ 20%.

Banca și-a continuat strategia de transformare digitală, accelerând implementarea de noi soluții atât în zona produselor și serviciilor oferite clienților, cât și în zona de automatizare a proceselor interne. Alpha Bank Romania a lansat Platforma de Digital Onboarding pentru persoane fizice și și-a extins capacitățile Serviciului de Asistență Clienți prin Dana, asistentul virtual al băncii.

În domeniul soluțiilor de plată pentru comercianți, Alpha Bank Romania și-a consolidat poziția de jucător de top, procesând un volum tot mai mare de plăți prin soluțiile de tip POS, Tap to Phone și e-commerce. De asemenea, a lansat în premieră pe piața din România opțiunea de tokenizare a cardurilor pentru comercianții și integratorii online, pentru a asigura o experiență de plată mai sigură și mai ușoară.

În 2022, Alpha Bank Romania a lansat un nou design pentru cardurile de debit și credit, inspirat din mitologia greacă, noile carduri fiind realizate din plastic reciclat, într-un efort de a fi mai sustenabilă și mai prietenoasă cu mediul.

Banca a continuat să sprijine cultura și implicarea în comunitate, promovând educația financiară prin programe dedicate mediului preuniversitar. La finalul anului 2022, activele totale ale băncii au ajuns la 4,3 miliarde de euro, în creștere cu 12%, an la an.

info

Recent Posts

Noua Carte a lui Nicolae Ciucă – „În slujba țării” – un Manifest pentru viitorul României

În 2024, Nicolae Ciucă, fost general al Armatei Române și fost Prim-Ministru al României, lansează…

2 luni ago

BVB Arena 2024: Antrenând capitalul românesc în arenă

Bursa de Valori București (BVB) își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea economiei locale prin lansarea…

7 luni ago

Alertă în trafic: Guvernul Ciolacu ar putea elimina 90% din mașinile Uber si Bold, determinând timpi de așteptare crescuți și tarife exorbitante

În ultima perioadă, amendamentele propuse la legea privind transportul alternativ au stârnit un val de…

8 luni ago

Cristian Popescu Piedone conduce sondajele pentru Primăria Capitalei

În perioada 2-9 martie, un sondaj de opinie comandat de primarul general al Capitalei, Nicușor…

9 luni ago

Simona Halep a primit de la TAS o reducere semnificativă a suspendării sale

Simona Halep, fostul lider mondial în tenis, a primit o reducere semnificativă a suspendării sale…

9 luni ago

Tradiția Continuă! Revelion de vis în Parcul Titan al Sectorului 3″

Într-o lume plină de schimbări rapide și inovații, unele tradiții rămân constante, aducând bucurie și…

11 luni ago