Site-ul Dexonline, instrument devenit necesar supraviețuirii limbii, în circumstanțele sociale și tehnice ale lumii de azi și vizitat lunar de 2,5 milioane de persoane, publică un articol în care se spune răspicat că pe 16 noiembrie trebuie votat Klaus Iohannis .
Dexonline este un demers civic. Și pentru că voluntarii Dexonline și-au propus să facă ceva pentru limba română, pentru cei care vor să folosească cuvintele limbii române ca să-și transmită gândurile, tot dintr-o pornire civică au publicat următoarele:
„ Considerăm că Victor Ponta este un real pericol pentru România, un om cum nu se poate mai departe de valorile noastre: onestitate, muncă, responsabilitate, spirit civic. Credem că ar fi catastrofal dacă Victor Ponta ar ajunge președintele României, iar prima afectată ar fi justiția. S-ar nărui astfel statul de drept, singurul sistem în care inițiativa privată se poate dezvolta pe termen lung, fără teama perpetuă a unor abuzuri care pot lovi pe oricine, oricând.
Statul de drept necesită, prin definiție, separarea puterilor, care se țin sub control una pe cealaltă. Concentrarea parlamentului, a guvernului și a puterii locale în mâinile PSD este deja alarmantă, iar atacurile la justiție din ultimii ani arată intențiile acestui partid și ale liderilor săi. Adăugarea președinției la această horă a corupției ar fi devastatoare. Dacă PSD câștigă și alegerile prezidențiale, România va redeveni un sistem monopartid. Faptul că 40% dintre români nu văd o problemă în asta demonstrează starea de manipulare a unei nații care arăta, în 1989, că urăște cu toată ființa ei totalitarismul.
De aceea, o spunem răspicat: pe 16 noiembrie trebuie votat Klaus Iohannis”
Continuarea aici
În 2024, Nicolae Ciucă, fost general al Armatei Române și fost Prim-Ministru al României, lansează…
Bursa de Valori București (BVB) își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea economiei locale prin lansarea…
În ultima perioadă, amendamentele propuse la legea privind transportul alternativ au stârnit un val de…
În perioada 2-9 martie, un sondaj de opinie comandat de primarul general al Capitalei, Nicușor…
Simona Halep, fostul lider mondial în tenis, a primit o reducere semnificativă a suspendării sale…
Într-o lume plină de schimbări rapide și inovații, unele tradiții rămân constante, aducând bucurie și…