Florin Tudose şi Devis Grebu pun sub lupă politicienii și alegătorii
Marţi, 7 octombrie, la ora 12.00, la Berăria H (fostul Pavilion H, Parcul Herăstrău) va avea loc lansarea cărţii „Psihopolitica. Tratat de psihopatologie socială ilustrat cu 100+1 dalmaţieni ai politicii româneşti” de Florin Tudose şi Devis Grebu, apărută la Editura All.
Evenimentul îi va avea ca invitaţi pe scriitorul şi criticul literar Alex. Ştefănescu şi pe analistul politic Emil Hurezeanu.
“Cartea este o radiografie riguroasă a stării psihologice a românilor, fie că sunt alegători, fie politicieni, urmând ca cititorii să stabilească cine sunt vinovaţii de starea celorlalţi. Nu este doar o radiografie riguroasă, ci şi disperată şi dureroasă pentru că, din păcate, lucrurile nu merg într-o direcţie bună. Dar poate ăsta este blestemul ţării lui Caragiale”, a declarat Prof. Univ. Dr. Florin Tudose.