BusinessDeschidere

Honda Trading România lansează noile modele Civic Type R, HR-V și Jazz

Cel mai rapid hot hatch cu tracțiune din lume se va dezvălui în premieră națională cu ocazia SAB&Accesorii 2015. Împreună cu noul Civic Type R, alte două premiere vor fi prezentate publicului larg: noul crossover HR-V și noul model de clasă mică Jazz.

Noul Type R, deținătorul recent al titlului de cel mai rapid hot hatch cu tracțiune din lume, va fi lansat în premieră pe piață din România pe scena SAB&Accesorii 2015. Cu această ocazie va debuta și primul propulsor turbo dezvoltat de Honda pentru piața europeană: 2.0 VTEC TURBO.

Noul propulsor beneficiază de injecție directă, tehnologie VTEC și o turbină de ultimă generație pentru a oferi performanțe de referință în segmentul hot-hatch-urilor cu tracțiune: 310 CP/6.500 rpm și 400 Nm/2.500 rpm. Parte a familiei Earth Dreams, propulsorul 2.0 VTEC TURBO va păstra caracteristica tradițională a motoarelor Honda pe benzină cu zona roșie a turometrului marcată la 7.000 rpm. Grație tehnologiei VTEC, noul propulsor va oferi cantități importante de cuplu încă de la turații inferioare în timp ce configurația turbinei va susține performanțele pe întreaga plajă de turație a motorului. In stilul caracteristic modelelor de performanță din gama Type R, noul Civic va fi disponibil exclusiv cu o transmisie manuală cu 6 trepte.

La capitolul performanțe dinamice, noul Type R redefinește termenul de hot-hatch, cu un sprint 0-100 km/h realizat în doar 5,7 s și o viteză de top de 270 km/h. Ambele valori stabilesc cifre de referință în clasa hot-hatch-urilor cu tracțiune.

Viteza de top de 270 km/h a fost posibilă datorită unui profil aerodinamic extrem de avansat, obținut în urma designului asistat de computer și a testelor în tunelul aerodinamic de la facilitatea de dezvoltare din Sakura, Japonia (unde a fost dezvoltată și unitatea de propulsie pentru monopostul de F1 McLaren-Honda).

Pentru a folosi la maxim resursele generoase de putere oferite de noul Type R, sistemul de frânare a fost dezvoltat special pentru acest model de către prestigiosul producător Brembo și dispune de discuri perforate și ventilate cu diametru de 350 mm în față cu etrieri cu 4 pistoane. Noul Type R va beneficia de anvelope dezvoltate special de Bridgestone pentru acest model, montate pe jante cu design special pe 19“.

O altă premieră tehnologică aplicată noului Type R este sistemul de amortizoare adaptive ce permite controlul independent pe fiecare roată cu scopul de a limita efectele nedorite ale transferului de greutate pe perioadele de accelerație/frânare sau schimbare de direcție. Gestionarea atentă a mișcărilor verticale ale roților generează o ținută de drum extrem de stabilă, importantă atât în plan dinamic cât și atunci când vorbim despre confort în exploatarea de zi cu zi.

Noul Type R are un pret de pornire de 31.950 euro fara TVA pentru versiunea de echipare de top GT Pack.

 

Noul HR-V

Lansat oficial cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din primăvara acestui an, noul crossover HR-V promovează robustețea unui SUV îmbinată cu manevrabilitatea și versatilitatea tipică unei citadine Honda. Noul model afișează o identitate vizuală în linie cu noua gamă Honda precum și unele elemente de design noi, printre care cea mai notabilă este linia de coupe a plafonului.

Grație unei platforme avansate ce permite poziționarea rezervorului în partea din față a mașinii, HR-V beneficiază de aportul sistemului Magic Seats, ce permite rabatarea pe verticală a banchetei. Latura practică este completată de un portbagaj extrem de generos ce măsoară 453 l în configurație standard și poate fi extins până la valoarea maximă de 1.456 l.

Echiparea standard oferă un pachet tehnologic avansat ce include atât noua interfață multimedia Honda Connect cât și pachetul de sisteme de siguranță ADAS. Sistemul de infotainment Honda Connect se bazează pe un sistem de operare Android de ultimă generație și poate fi comandat cu sau fără sistem de navigație Garmin integrat.

Suita de sisteme de siguranță ADAS include sistemul activ pentru frânarea de urgență (CTBA), sistemul de avertizare vizual și auditiv a pericolului de coliziune (FCW), sistemul de recunoaștere a semnelor de circulație (TSR), sistem de avertizare vizuală și sonoră de părăsire a benzii de rulare (LDW) și limitatorul inteligent de viteză ce corelează limita de viteză setată cu informațiile primite de la sistemul de recunoaștere a semnelor de circulație. Acest ultim sistem de asistenta este lansat in premiera europeana de catre Honda pe noul HR-V.

Noul model este disponibil cu două motorizări EU6: 1.5 i-VTEC/130 CP și 1.6 i-DTEC/120 CP. Motorul pe benzină poate fi cuplat unei transmisii manuale cu 6 trepte sau automată tip CVT, în timp ce versiunea diesel poate fi comandată cu transmisia manuală cu 6 trepte. Noul HR-V echipat cu motorul diesel 1.6 i-DTEC/120 CP consumă 4 l/100 km și emite 104 g CO2/km, printre cele mai bune valori din segmentul SUV-urilor.

Prețul de pornire pentru noul HR-V în versiunea cu motorizare pe benzină este de 17.490 euro fara TVA, în timp ce versiunea diesel costă de la 19.490 euro fără TVA. Echiparea standard include, printre altele, sistem multimedia Honda Connect, pachet de siguranță ADAS, climatizare automată cu 2 zone, jante aliaj 16“, senzori de lumină/ploaie, scaune față încălzite, frână de parcare electronică etc.

 

Noul Jazz

A treia generație a modelului de clasă mică Honda redefinește conceptul de spațiu și versatilitate în segmentul citadinelor. Cu un lungime totală cu 95 mm mai mare față de vechea generație și 30 mm în plus la ampatament, noul Jazz își surclasează predecesorul în materie de spațiu interior și setează noua referință a clasei mici.

Drept rezultat, noul Jazz oferă 115 mm spațiu în plus pentru genunchii pasagerilor de pe banchetă și un portbagaj ce măsoară între 354 l (+17 l față de generația precedentă) și 1.314 l. Pe lângă faptul că oferă cel mai mare portbagaj din clasa mică, noul Jazz beneficiază un prag de încărcare jos și o deschidere extrem de generoasă a hayonului pentru a facilita încărcarea obiectelor voluminoase.

Avantajul noii platforme tehnice se observă și la nivelul greutății și rigidității torsionale, noul Jazz fiind cu 12% mai ușor comparativ cu vechiul model. Noile setări ale suspensiei pun bazele unui comportament dinamic îmbunătățit cu accent pe manevrabilitate și stabilitate. Direcția electrică a fost recalibrată pentru a oferi un răspuns cu 22% mai rapid față de vechiul sistem cu rezultate directe asupra agilității.

Tot cu scopul de a îmbunătății comportamentul rutier noul Jazz dispune standard de sistemul Agile Handling Assist ce aplică forță de frânare pe roata de pe interiorul virajului cu scopul de a oferi mai multă încredere șoferului în virajele abordate dinamic. De asemenea noul Jazz dispune de un sistem de frânare cu discuri atât pe puntea față cât și pe puntea spate.

Modelul de clasa mică este propulsat de o noua unitate 1.3 l i-VTEC din familia Earth Dreams ce produce  102 CP si un cuplu motor de 123 Nm. Noul motor satisface normele de poluare EU6 si ofera un consum mixt de 4,6 l/100 km si emisii de CO2 de 103 g/km. Standard este oferită o transmisie manuală cu 6 trepte cu primele 5 trepte etajate special pentru a favoriza răspunsul dinamic și o treaptă finală optimizată cu scopul de a scădea consumul la viteze mari.

Opțional se poate comanda o transmisie automată tip CVT dezvoltată special pentru piața europeană ce oferă un răspuns similar cu cel al unei transmisii automate convenționale. Noul modul de control al transmisiei CVT simulează prezența a 7 trepte și integrează diferiți algoritmi ce pot reacționa la situații din trafic ce necesită fie menținerea unei turații superioare pentru efectuarea unei depășiri, fie necesitatea unei frâne de motor.

Noul Jazz are un preț de pornire de 12.490 euro fără TVA și oferă o echipare standard ce include, printre altele: sistem de frânare de urgență CTBA, airbaguri frontale, laterale și cortină, climatizare manuală, scaune față încălzite, senzori de ploaia/lumină, oglinzi reglabile electric, conectivitate Bluetooth pentru telefonul mobil etc.