HTC U11+: ecran mai mare, baterie mai rezistentă și mai multă distracție – totul într-un design extraordinar de subțire, cu suprafața lichidă translucidă, și toate inovațiile pe care le aștepți de la HTC
Vrei să faci mai multe cu telefonul tău: să vizionezi mai multe videoclipuri, să joci mai multe jocuri, să faci mai multe poze, să împărtășești mai multe experiențe de viață. Pentru cei care-și doresc mereu mai mult, astăzi HTC anunță lansarea noului HTC U11+, care “strânge” și mai multă baterie alături de un ecran mai mare într-un dispozitiv mai subțire. Noul HTC U11+ supradimensionează popularul model HTC U11 cu un ecran de 6 inch, un acumulator gigantic și multe altele, totul într-o carcasă cu suprafață lichidă, mai subțire chiar și decât HTC U11.
Noul HTC U11+ te lasă să te bucuri și mai mult de viață, cu:
- Un ecran mai mare pe un dispozitiv mai mic: un ecran de 6 inch, cu o rată de aspect de 18:9, înseamnă că noul HTC U11+ va deveni modul tău preferat de a privi filme și a te juca – și asta rămânând la dimensiuni confortabile de ținut în mână.
- Faci mai mult din toate, mai mult timp: un acumulator de 3.930 mAh pe care te poți baza, ca să fii liniștit în timp ce faci lucrurile preferate mai mult timp.
- Edge Sense e cel mai bun de până acum: E simplu să folosești noul HTC U11+ cu o singură mână, datorită funcției Edge Launcher, ce-ți permite să accesezi notificările și toate aplicațiile cu o singură mână, și funcției Edge Sense, ce-ți permite să strângi telefonul în mână pentru a iniția cele mai folosite acțiuni utile.
- Forțăm limitele design-ului: Spatele elegant din sticlă translucidă îi conferă un aspect încântător și intim.
- Am adăugat și mai multe: Camere foto uluitoare, asistenți vocali inteligenți, cel mai puternic HTC BoomSound, cu 30% mai mult volum, căștile audio HTC USonic cu Anulare Activă a Zgomotului, design cu suprafață lichidă și rezistență la intemperii certificată IP68, precum și cea mai recentă experiență Android Oreo™, cu puterea Qualcomm.
Edge Sense
- Noul HTC U11 life dispunde de apreciata noastră tehnologie inovatoare, Edge Sense. Cu o simplă strângere, poți lansa camera foto și face poze, poți rezolva probleme cu ajutorul Asistentului Google3, poți lansa orice aplicație, și multe altele.
- Nu doar că poți face fotografii cu Edge Sense, dar o poți seta și pentru a deschide aplicația ta preferată, de pildă Hărți Google sau Muzica Google, și strânge pentru a folosi cam orice funcție din cadrul acesteia.
- Poți strânge Edge Sense pentru a accesa Asistentul Google. Găsește un restaurant, verifică scorul meciului, și nu numai. Nu e nevoie să spui “OK Google” dacă nu vrei. Doar strânge și pune întrebarea pentru a primi imediat rezultate.
HTC USonic
- Pentru o experiență la fel ca pe vârful de gamă HTC U11, HTC USonic îți oferă automat Anularea Activă a Zgomotului, sunet pe 24 de biți de calitate certificată Hi-Res Audio, și capacitatea de a acorda sunetul cu auzul tău unic.
- Căștile audio HTC USonic îți cartografiază urechea internă, cu ajutorul unei tehnologii avansate, similare sonarului, apoi adaptează profilul de sunet auzului tău unic.
- HTC USonic încorporează Anularea Activă a Zgomotului, ce reduce distragerile din jurul tău, pentru ca tu să te poți dedica muzicii, videoclipurilor sau jocurilor tale. Funcția lucrează automat, monitorizând continuu nivelurile sonore ambientale și adaptându-se rapid la noi zgomote sau interferențe.
Camere foto uimitoare
- Camera foto principală de 16 MP a noului HTC U11 life include și Phase Detection Autofocus (PDAF) pentru o focalizare super-rapidă, fără blur, și HDR Boost, pentru o plajă dinamică de expunere mai largă.
- HDR Boost, introdus prima dată pe HTC U11, îți aduce toate beneficiile HDR-ului, fără întârzieri. HDR Boost îți oferă imagini mai clare și echilibrate, suprinzând multiple imagini ce măsoară cele mai întunecate umbre și cele mai luminoase puncte, fără încetiniri. Sunt incluse și înregistrarea video 4K și tehologia Temporal Noise Reduction, pentru videoclipuri mai fine și vii.
- Camera foto frontală de 16 MP îmbină detaliile de înaltă de rezoluție cu sensibilitatea la lumină UltraPixel, pentru selfie-uri strălucitoare, fie zi sau noapte. Și folosește aceleași funcții puternice HDR Boost și de reducere a artefactelor precum camera foto principală.
Design cu suprafață lichidă, rezistent la intemperii
- Design-ul noului HTC U11 life este o continuare a filosofiei suprafeței lichide. Telefonul încorporează o suprafață durabilă din sticlă acrilică pe spate, creată folosind folosind metoda Depunerii Hibride în Spectrul Optic pentru a stratifica minerale prețioase înalt refractive pe carcasa de pe spate. Rezultă culori incredibil de vii, ce transformă lumina la fiecare mișcare.
- Noul HTC U11 life încorporează simetria triaxială concepută pentru HTC U11, pentru a-ți oferi un telefon subțire din orice unghi. Noul HTC U11 life nu este doar frumos, ci și confortabil de ținut în mână.
- Design-ul certificat IP67 înseamnă că HTC U11 life va fi protejat de intemperii, deci poți face fotografii cu o simplă strângere, chiar și în condiții de praf, ploaie sau zăpadă.
Noul HTC U11+ va fi disponibil pentru pre-comandă pe www.htc.com, în culoarea Ceramic Black, începând cu luna decembrie. Pentru mai multe informații, accesați www.HTC.com.