Marussia, în cinematografele din România începând cu 28 martie
Clorofilm prezintă Marussia, primul lungmetraj al regizoarei Eva Pervolovici, în cinematografele din România începând cu 28 martie, în București (Elvira Popescu, Studio, MȚR, Corso, Europa, Scala), Botoșani (Cinema Arta), Cluj-Napoca (Victoria), Craiova (Cinema Modern), Deva (Cinema Arta), Iași (Cinema Victoria, Cinema Republica), Piatra-Neamț (Victoria), Pitești (Sebastian Papaiani), Târgu-Mureș (Arta), Timișoara, Sibiu, Brașov (Cityplex), Constanța (Cityplex).
Seara de gală a primului lungmetraj realizat de tânăra regizoare Eva Pervolovici va avea loc sâmbătă 28 martie, ora 19:00, la Cinema Studio din București.
Proiecția filmului va fi urmată de o sesiune Q&A, desfășurată în prezența regizoarei și cu participarea actriței Mădălina Constantin.
Marussia a făcut parte din selecția mai multor Festivaluri internaționale de profil din întreaga lume, având premiera mondială în cadrul Berlinalei 2013. Pe parcursul celor doi ani, filmul a fost premiat cu numeroase distincții – Premiul TV5 Monde pentru cel mai bun film Francofon în cadrul Festivalului Internațional de film Transilvania, mențiune specială în cadrul Festivalului de Film Independent de la Bordeaux, premiul publicului la Auburn, Australia. În ianuarie 2015, filmul a fost lansat și distribuit în cinematografele din Franța, unde a rulat timp de șapte săptămâni, iar critica de specialitate l-a întâmpinat foarte bine.
Lucia, o mamă rusoaică de 35 ani, şi Marussia, fetiţa ei de 6 ani, cutreieră pe străzile din Paris, cu valizele în mână. Caută în fiecare noapte un loc de dormit, în funcţie de întâlniri şi întâmplare. În ciuda incertitudinii şi a privirilor dezaprobatoare ale compatrioţilor lor, mama şi fiica trăiesc momente de tandreţe.
Sunt oare suficiente pentru a rezista?
O poveste urbană frumoasă, văzută prin ochii unui copil, care ştie să vadă şi să găsească minuni în banal, dar şi să privească realitatea în faţă.
Distribuție: Dinara Drukarova, Marie-Isabelle Stheynman, Sharunas Bartas, Dounia Sichov
Producție: Janja Kralj
Scenariu: Eva Pervolovici, Monica Stan
Film produs de KINOELEKTRON, CTB FILM COMPANY
Seara de gală a peliculei Marussia în România este susținută de Organisation Internationale de la Francophonie.
Filmul este distribuit în cinematografele din România de Clorofilm.
Despre regizor
Eva Pervolovici este o tânără regizoare de origine română care are la activ o listă impresionantă de scurtmetraje, videoclipuri, fotografii şi colaborări cu autori de romane şi reviste de artă. Oricare ar fi suportul sau forma de expresie, munca sa eclectică se concentrează asupra aceleiaşi intenţii: să facă vizibilă subiectivitatea, lăsând să se exprime suprarealismul vieţii de zi cu zi.
După ce a studiat cinematografia la Bucureşti, Edinburgh şi Paris, Eva Pervolovici și-a prezentat producțiile în cadrul a numeroase festivaluri din întreaga lume, acestea fiind premiate pentru originalitatea lor. A participat la Berlinale Talent Campus, Sarajevo şi Rejkjavik. În 2010, selecţia la premiul Berlin Today îi permite să facă film scurtmetraj, Little Red, care va fi prezentat la Festivalul de Film de la Berlin din 2011. În acelaşi an, a câştigat premiul Cannes à la Flip pentru cel mai bun scurtmetraj. În 2011 a participat la Festivalul de Film de la Rotterdam cu două filme în același timp (în competiţie şi Spectrum): LubaBen şi Mina, în timp ce ultimele sale scurtmetraje au fost prezentate, Quiara Ah! – la Festivalul de la Moscova în 2014; Ovo la Festivalul Message to Man din St. Pertersburg în 2013, iar Riding Hood la Salonic în 2013. Filmele sale au fost proiectate şi în România, în special la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (5 ani consecutiv) şi la Next Film Festival, la Bucureşti.
În prezent, ea lucrează la mai multe proiecte de ficţiune şi documentare.
Din 2008, Eva trăieşte şi lucrează în Paris.