Categories: Business

MedLife, creștere de 16%

La finalul lunii septembrie, MedLife a marcat o nouă premieră, depășind 50% din cota de piață de abonamente corporate la nivel național 

MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, a raportat la nivelul primelor nouă luni din acest an o cifră de afaceri cumulată în valoare de 67,8 milioane euro, în creștere cu 16% față de aceeași perioadă a anului trecut. Totodată, strict la nivelul trimestrului III din 2015, compania a anunțat o creștere de 25% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Rezultatele obținute sunt în linie cu obiectivele de business anunțate, ritmul de creștere al companiei fiind în continuare dublu față de media pieței. Potrivit reprezentanților MedLife, aceste rezultate se datorează și unui aflux important de pacienți care se observă pe toate segmentele de activitate: clinici, spitale, maternități și laboratoare, pe fondul îmbunătățirii perspectivelor de creștere economică, dar și a încrederii față de serviciile medicale oferite în mediul privat.

„Asistăm la o creștere din ce în ce mai mare a numărului de pacienți care sunt dispuși să aleagă sistemul medical privat în detrimentul spitalelor de stat sau chiar al celor din străinătate. Zilnic ne trec pragul mii de pacienți care își fac analize, aleg să nască sau să se opereze la noi, iar numărul acestora este într-o dinamică continuă. Am depășit 1,5 milioane de pacienți unici în rândul clienților din sfera de retail (fee for service), iar în rândul abonaților am ajuns, la finalul lunii septembrie, la un număr de 430.000 de clienți, respectiv la o cotă de piață de peste 50% din sectorul corporate la nivel național. Este pentru prima dată când un operator medical din România ajunge la o astfel de performanță”, a declarat Mihai Marcu, Președinte al Consiliului de Administrație MedLife.

Totodată, reprezentanții companiei arată că evoluția din primele nouă luni se datorează și noilor unități deschise în ultima perioadă. Astfel, dacă în 2014 MedLife a inaugurat 3 unități noi, hyperclinicile din Iași, Galați și Constanța, anul acesta numărul unităților noi deschise se ridică la cinci – compania a deschis o hyperclinică în Berceni, o clinică de stomatologie în Unirii, un spital în Titan, un centru de excelență în cardiologie intervențională în Grivița și o hyperclinică la Cluj, acest din urmă proiect urmând să fie inaugurat oficial la finalul lunii octombrie.

Suplimentar proiectelor de dezvoltare de tip green field, MedLife a continuat să investească în achiziții. Astfel, în luna februarie anul acesta, compania a finalizat preluarea pachetului majoritar de 55% din cadrul grupului Sama&Ultratest din Craiova, marcând astfel prezența la nivel național și, totodată, a șasea tranzacție de preluare a unui operator local, derulată în ultimii cinci ani.

„Credem că am acumulat o experiență importantă în achiziții, detaliu care ne ajută foarte mult în relația cu noii noștri parteneri. Mai mult, spre deosebire de concurenții noștri care, fie încă nu au experiența necesară, fie au efectuat achiziții prin diluarea acționarilor fondatori, în cazul MedLife toate cele 6 companii achiziționate, fără excepție, sunt conduse și în prezent de persoanele care au fondat companiile, chiar și business-urile preluate în proporție de 100%. Acest context ne încurajează să continuăm acest demers, antreprenorii români, fondatori ai companiilor medicale, fiind interesați de dezvoltarea businessurilor proprii alături de MedLife.  În acest moment, avem în lucru șase tranzacții de dimensiuni medii și mici și suntem în discuții pentru demararea unei tranzacții de dimensiuni mai mari. Dacă finalizăm toate cele șase tranzacții medii și mici demarate deja, vom adăuga aproximativ 9-10 milioane de euro la cifra de afaceri, astfel încât să ajungem la 100 de milioane de euro sau chiar să depășim această valoare. Dacă reușim să materializăm discuțiile pentru încă o tranzacție de peste 10 milioane de euro, vom crea un ecart între noi și competitori de peste 50 de milioane de euro” a spus Mihai Marcu.

În ceea ce privește evoluția pieței serviciilor medicale private din acest an, reprezentanții companiei spun că trendul a fost unul pozitiv, ritmul de creștere fiind de 8-10%. Pronosticul pentru finalul de an rămâne, însă, unul rezervat, datorită măsurilor legislative anunțate în ultima perioadă, care ar putea duce la creșterea sau la stagnarea pieței. Potrivit acestora, hotărârea privind majorarea cu 25% va avea un impact important asupra întregului sistemul medical și implicit asupra sectorului privat, prin urmare toate majorările bugetare care vor fi aplicate trebuie susținute transparent pentru toate instituțiile sanitare, atât în sistemul public cât și în cel privat.

„Finanțarea instituțiilor sanitare de către Casa Națională de Asigurări, se face în baza a trei indicatori principali: numărul de paturi, ICM-ul (indicele de complexitate a cazurilor) și TCP-ul (tariful per caz ponderat). În cazul de față, numărul de paturi rămâne neschimbat în acest moment, ICM-ul este calculat în baza situațiilor raportate de către spitale la nivelul anului 2014 și singurul indicator care poate suferi modificări rămâne tariful per caz ponderat alocat de CNAS. Prin urmare, singura măsură reală care poate fi aplicată transparent de către stat pentru a susține majorarea salarială este creșterea tarifului per caz ponderat, măsură ce se aplică în egală măsură atât spitalelor publice cât și celor private. În opinia noastră, alte modalităti de finanțare a spitalelor decât cele stabilite în contractul cadru și normele metodologice de aplicare ale acestuia sunt total netransparente și duc într-o zonă clară de neloialitate concurențială. În acest sens, intenționăm să adresăm o solicitare expresă către Consiliul Concurenței în cursul acestei săptămâni”, a mai spus Mihai Marcu.

info

Recent Posts

Noua Carte a lui Nicolae Ciucă – „În slujba țării” – un Manifest pentru viitorul României

În 2024, Nicolae Ciucă, fost general al Armatei Române și fost Prim-Ministru al României, lansează…

3 luni ago

BVB Arena 2024: Antrenând capitalul românesc în arenă

Bursa de Valori București (BVB) își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea economiei locale prin lansarea…

7 luni ago

Alertă în trafic: Guvernul Ciolacu ar putea elimina 90% din mașinile Uber si Bold, determinând timpi de așteptare crescuți și tarife exorbitante

În ultima perioadă, amendamentele propuse la legea privind transportul alternativ au stârnit un val de…

8 luni ago

Cristian Popescu Piedone conduce sondajele pentru Primăria Capitalei

În perioada 2-9 martie, un sondaj de opinie comandat de primarul general al Capitalei, Nicușor…

9 luni ago

Simona Halep a primit de la TAS o reducere semnificativă a suspendării sale

Simona Halep, fostul lider mondial în tenis, a primit o reducere semnificativă a suspendării sale…

9 luni ago

Tradiția Continuă! Revelion de vis în Parcul Titan al Sectorului 3″

Într-o lume plină de schimbări rapide și inovații, unele tradiții rămân constante, aducând bucurie și…

11 luni ago