Business

METRO GROUP şi Grupul Auchan, acord de cooperare în achiziţii

METRO GROUP şi GRUPUL AUCHAN anunţă acordul de intrare într-o nouă etapă a parteneriatului lor la achiziţii, la nivel naţional în România, după iniţierea acestui pas în Franţa, săptămâna trecută. Acest nou acord de cooperare vizează negocieri pentru produsele de marcă la nivel local în România, combinând punctele forte ale retailerului Grup Auchan şi cele ale METRO Cash & Carry, divizia de vânzări cu ridicata a METRO GROUP.

După ce în luna noiembrie 2014, cei doi parteneri au început cooperarea la nivel internaţional, pe fondul unui context deflaţionist şi a unei evoluţii importante în peisajul retailului european, caracterizat prin dezvoltarea alianţelor şi a cooperărilor dintre actori, ambele la nivel internaţional şi naţional, cele 2 entităţi au decis să  extindă obiectivul cooperării lor inovatoare, bazate pe două modele de business complementare, începând cu luna septembrie 2015.

În acord cu legislaţia naţională în vigoare, METRO GROUP încredinţează centralei de achiziţii Auchan, printr-un sistem de mandat, negocierile condiţiilor de achiziţii aplicabile în 2016, pentru un număr selectiv şi reprezentativ de categorii şi furnizori, acoperind cele mai importante mărci din România.

Fiecare parte îşi va conduce în continuare în mod independent propriile strategii comerciale şi de vânzare, inclusiv construirea gamelor de produse, stabilirea preţurilor şi activităţile promoţionale.

“Lucrând împreună, dorim să beneficiem de avantajul complementarităţii reţelelor noastre în cele 2 ţări, oferind cea mai bună acoperire geografică şi cele mai bune concepte comerciale, atât în ceea ce priveşte formatele cât şi canalele de distribuţie, cu scopul de a întări competitivitatea ambelor grupuri şi concurenţa pe pieţele respective, bazându-ne pe punctele forte ale mărcii fiecărui grup”, explică Vianney Mulliez, Preşedinte al Consiliului de Administraţie a Grupului Auchan.

“Facem posibilă astăzi evoluţia cooperării lansate anul trecut cu succes, la un nivel superior. Credem cu tărie că această nouă etapă din cadrul parteneriatului nostru ne va permite să ne întărim şi mai mult business-ul şi oferta comercială cu valoare adăugată pe care o aducem în România şi Franţa, contribuind în acest fel la creşterea pe această piaţă” menţionează Olaf Koch, CEO al METRO GROUP Germania.