Misu Negritoiu, numit presedinte al Comitetului pentru Analize Economice si de Piata
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu, a fost numit, pentru un mandat de doi ani, președinte al Comitetului pentru Analize Economice și de Piață din cadrul Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA), instituția independentă a UE responsabilă cu reglementarea și supravegherea piețelor de capital.
Decizia de numire a fost luată în cadrul reuniunii de la Paris, din data de 24 septembrie 2015, a Consiliului Supraveghetorilor ESMA, forul de conducere al autorității.
Comitetul pentru Analize Economice și de Piață este format din reprezentanţi ai autorităţilor competente în supravegherea pieţei de capital din cadrul UE și beneficiază de expertiza unui grup de profesori în finanțe și economie din mari universități europene și analiști specializați în domeniul piețelor financiare. Principalele linii de acțiune pe care se concentrează comitetul sunt identificarea pro-activă și evaluarea la nivel micro-prudențial a evoluțiilor și potenţialelor riscuri și vulnerabilităţi de pe piețele financiare, alături de realizarea unor analize cost-beneficiu și de impact privind inițiativele de reglementare și supraveghere a piețelor.
”Dezvoltarea unor capacități de excelență în domeniul analizelor de piață și al monitorizării evoluțiilor din sectorul financiar a devenit o cerință esențială pentru exercitarea în mod eficient a rolului de supraveghere a entităților participante și de protejare a consumatorilor, pe măsura provocărilor crescânde din ultimii ani. Eforturile pe care le-am inițiat în acest sens și la nivelul ASF se reflectă deja în coagularea unui corp de profesioniști a cărui capacitate analitică s-a putut vedea atât în Raportul anual al ASF pe 2014, cât și în primul Raport semestrial integrat de prezentare a evoluțiilor de pe cele trei piețe pe care le supraveghem – asigurări, piață de capital și pensii”, spune Mișu Negrițoiu, președintele ASF.
ASF își propune să ofere astfel sectorului financiar și publicului adevărate instrumente de înțelegere a mișcărilor de pe piețele supravegheate și să devină, în același timp, un furnizor recunoscut de analize economice și financiare pentru partenerii săi europeni.
Comitetele permanente ale ESMA sunt coordonate de reprezentanți ai autorităților naționale în Consiliul Supraveghetorilor ESMA, desemnați pe baza experienței profesionale acumulate în domeniul de activitate al fiecărui comitet.
Înființată în 2011, ESMA este unul dintre pilonii Sistemului European de Supraveghere Financiară, aflându-se într-o cooperare strânsă cu Autoritatea Bancară Europeană și cu Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale.
Membru cu drepturi depline al ESMA, ASF este reprezentată în Consiliul Supraveghetorilor la nivel de președinte şi participă la activitatea de reglementare prin implicarea în activităţile comitetelor permanente şi ale grupurilor de lucru.