Actualitate

NN lansează un program internațional de învățare accelerată pentru tinerii care îşi doresc o carieră în IT

NN, liderul pieței de asigurări de viață, susține tinerii talentați și pasionați de technologie să-și dezvolte abilitățile și competențele digitale esențiale pentru o carieră în domeniul IT. Compania lansează astfel în România NN Bootcamp, un program internațional de învățare accelerată dedicat studenților și proaspeților absolvenți, cu scopul pregătirii lor pentru obținerea certificării Salesforce Administration. Prin această inițiativă, care se desfășoară în mai multe țari unde este prezent NN Group, compania urmărește să susțină dezvoltarea generațiilor viitoare de specialiști IT și să creeze oportunități profesionale pentru cei care vor să contribuie la accelerarea insurtech în România.

NN Bootcamp face parte din strategia amplă de transformare digitală a NN, ca parte a misiunii de a deveni asigurătorul digital al viitorului. Programul oferă entuziaștilor IT acces la training-uri cu mentori internaționali, prin care își pot dezvolta cunoștințili și competențile tecnice, prin informații teoretice și temi practice, dar și prin implicarea într-un proiect real al companiei, cu aplicabilitate în peisajul actual din piața muncii IT.

„La NN, digitalizarea e o prioritate strategică, pentru că vrem să oferim mereu clienților o experiență digitală care să răspundă nevoilor și așteptărilor lor. De aceea, investim în inițiative ample care să susțină inovația și dezvoltarea insurtech în România, atât la nivel operațional, cât și atunci când vine vorba de talente care vor să contribuie la această misiune. Prin NN Bootcamp, oferim tinerilor un program de învăţare accelerată, cu provocări reale, nu doar teoretice, într-un cadru internaţional susţinut de specialişti din NN. Candidații vor fi pregătiţi pentru susţinerea certificării de Salesforce Admin şi vor avea posibilitatea să obţină un job în cadrul echipei noastre”, spune Laura Uceanu, Chief Information Officer la NN România.

NN Bootcamp se adresează studenților în ultimul an, masteranzilor sau proaspeților absolvenți din facultăți precum Politehnică, Cibernetică, Informatică, Matematică sau alte specializări tecnice, interesați să-și dezvolte o carieră în domeniul IT.

info

Recent Posts

Noua Carte a lui Nicolae Ciucă – „În slujba țării” – un Manifest pentru viitorul României

În 2024, Nicolae Ciucă, fost general al Armatei Române și fost Prim-Ministru al României, lansează…

2 luni ago

BVB Arena 2024: Antrenând capitalul românesc în arenă

Bursa de Valori București (BVB) își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea economiei locale prin lansarea…

7 luni ago

Alertă în trafic: Guvernul Ciolacu ar putea elimina 90% din mașinile Uber si Bold, determinând timpi de așteptare crescuți și tarife exorbitante

În ultima perioadă, amendamentele propuse la legea privind transportul alternativ au stârnit un val de…

8 luni ago

Cristian Popescu Piedone conduce sondajele pentru Primăria Capitalei

În perioada 2-9 martie, un sondaj de opinie comandat de primarul general al Capitalei, Nicușor…

9 luni ago

Simona Halep a primit de la TAS o reducere semnificativă a suspendării sale

Simona Halep, fostul lider mondial în tenis, a primit o reducere semnificativă a suspendării sale…

9 luni ago

Tradiția Continuă! Revelion de vis în Parcul Titan al Sectorului 3″

Într-o lume plină de schimbări rapide și inovații, unele tradiții rămân constante, aducând bucurie și…

11 luni ago