Categories: Cultura

Rakugo, la Teatrul Odeon

Rakugo este o formă de monolog comic tradițional japonez în care povestitorul (protagonistul), îmbrăcat în kimono, stă așezat pe scenă și relatează una sau mai multe povestiri hazlii, utilizând ca unică recuzită un evantai de hârtie și un mic prosop. El interpretează rând pe rând toate personajele poveștii și dialogul dintre acestea mizând pe o interpretare cât mai nuanțată și modificarea vocii, posturii, gesturilor, etc.

Diane Kichijitsu este originară din Liverpool, însă trăiește de mai bine de douăzeci de ani în Japonia. Îndrăgostită de cultura și tradițiile japoneze, Diane a luat cursuri de ceramică japoneză, ikebana, ceremonia ceaiului și s-a perfecționat în arta îmbrăcării kimonoului. La ora actuală susține la rândul său cursuri de ikebana și de ceremonia ceaiului.

Primele sale legături cu lumea Rakugo datează din anul 1996, când lucrează ca asistent de scenă la un spectacol Rakugo în engleză realizat de Katsura Shijaku, o personalitate în domeniu. Influența acestuia a fost covârșitoare pentru decizia tinerei Diane de a urma o carieră în teatru. Astfel, în 1998 începe să susțină propriile spectacole Rakugo, călătorind în întreaga Japonie și în străinătate în dorința de a face cunoscute valorile acestei arte tradiționale.

Talentul actoricesc, monologurile pline de umor și glumele inspirate deseori din propriile experiențe de călătorie în peste 40 de țări vorbesc cu elocvență despre cultura japoneză văzută prin ochii unui străin și pun în valoare trăsături aparte care scapă de multe ori percepției japonezilor obișnuiți. Toate acestea se regăsesc și în prelegerile pe care le susține și pe care le combină cu cea mai recentă pasiune a sa -”Yoga râsului” (pentru care a obținut deja o calificare în India).

În condițiile în care tânăra generație din Japonia este din ce în ce mai puțin interesată de cultura tradițională, piesele Rakugo interpretate de Diane în limba engleză sunt deosebit de apreciate, reprezentând un vehicul ideal de învățare prin intermediul râsului. Monologurile sale reprezintă un mod instructiv și original de a descoperi istoria, cultura, tradițiile japoneze fiind în același timp și o modalitate de a învăța limba engleză de la un vorbitor nativ.

În cadrul ultimelor prelegeri susținute în afara Japoniei, Diane a constatat cu mare plăcere că tot mai mulți străini sunt interesați de cultura japoneză. În semn de recunoaștere a meritelor sale, Diane Kichijitsu a primit Premiul Nakasone Yasuhiro în anul 2013.

Spectacolul va fi prezentat în limba engleză, fără traducere.

Durata: 1h30 min

Preţul biletelor: 21,20 lei şi 12,72 lei.

info

Recent Posts

Noua Carte a lui Nicolae Ciucă – „În slujba țării” – un Manifest pentru viitorul României

În 2024, Nicolae Ciucă, fost general al Armatei Române și fost Prim-Ministru al României, lansează…

2 luni ago

BVB Arena 2024: Antrenând capitalul românesc în arenă

Bursa de Valori București (BVB) își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea economiei locale prin lansarea…

7 luni ago

Alertă în trafic: Guvernul Ciolacu ar putea elimina 90% din mașinile Uber si Bold, determinând timpi de așteptare crescuți și tarife exorbitante

În ultima perioadă, amendamentele propuse la legea privind transportul alternativ au stârnit un val de…

8 luni ago

Cristian Popescu Piedone conduce sondajele pentru Primăria Capitalei

În perioada 2-9 martie, un sondaj de opinie comandat de primarul general al Capitalei, Nicușor…

9 luni ago

Simona Halep a primit de la TAS o reducere semnificativă a suspendării sale

Simona Halep, fostul lider mondial în tenis, a primit o reducere semnificativă a suspendării sale…

9 luni ago

Tradiția Continuă! Revelion de vis în Parcul Titan al Sectorului 3″

Într-o lume plină de schimbări rapide și inovații, unele tradiții rămân constante, aducând bucurie și…

11 luni ago