ActualitateDeschidere

RATB reintroduce plata călătoriei prin SMS

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) reintroduce, începând de luni, 9 mai 2016, serviciul de plată a călătoriilor cu mijloacele de transport în comun prin serviciul de mesaje scurte (SMS) al operatorilor de telefonie mobilă.

De această dată, facilitatea de plată este valabilă atât pentru Abonamentul de o zi, cât şi pentru călătoriile efectuate pe liniile Expres 780 şi 783.

“Acest instrument de plată este flexibil, rapid şi comod şi se adresează în primul rând celor care călătoresc ocazional în Bucureşti, dar şi tinerilor. Politica RATB nu este aceea de a sancţiona călătorii frauduloşi, ci urmărim conştientizarea publicului călător asupra faptului că de fiecare dintre noi depinde calitatea transportului public în Bucureşti. Vor urma şi alte măsuri care vor crea condiţii civilizate de transport şi vor dovedi ataşamentul RATB faţă clienţii săi”, spune Radu Paul Orzaţă, directorul general al RATB.

Printr-un singur SMS, trimis la numărul 7458, disponibil în reţelele de telefonie mobilă, călătorii vor putea achita contravaloarea unui abonament de o zi, valabil pe toate liniile de transport urban sau pentru o călătorie pe liniile Expres.

Această modalitate de plată nu  este valabilă pentru mijloacele de transport ale liniilor preorăşeneşti. Plata poate fi efectuată de pe orice tip de telefon mobil.

Preţul pentru abonamentul de o zi este de 1,65 euro+TVA (8,79 lei, TVA inclus). Preţul pentru o călătorie pe liniile expres este de 0.75 euro+TVA (3,99 lei, TVA inclus). SMS-ul de comandă este gratuit în reţelele Vodafone, Telekom şi DigiMobil, iar în reţeaua Orange are un cost de 0,05 euro+TVA.

Pentru obţinerea unui abonament urban pentru o zi, înainte de momentul urcării în vehiculele RATB, călătorii vor trimite un SMS, cu textul A la numărul 7458. În câteva secunde, vor primi un mesaj care va conţine un cod ce va confirma efectuarea tranzacţiei. Pentru linia Expres 780, mesajul către numărul 7458 trebuie să conţină textul E780, iar pentru linia Expres 783, mesajul trebuie să conţină textul E783.

Călătorii care utilizează telefoane de tip smartphone, cu acces la Internet, vor găsi pe site-ul de mobil al RATB câte un link pentru fiecare opţiune de plată care facilitează transmiterea mesajului şi obţinerea rapidă a confirmării plăţii.

Obligaţia călătorilor este de a păstra SMS-ul pe toată durata zilei, până la expirarea valabilităţii abonamentului sau, în cazul liniilor Expres, până la efectuarea integrală a călătoriei.