„Energia cea mai prețioasă este cea economisită” a fost sintagma sub care s-a desfășurat simpozionul „ Eficiență energetică în industrie ” organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) la hotel Intercontinental din București în data de 22 septembrie 2015.
Evenimentul a fost deschis de către domnul Sebastian Metz, Directorul Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane și de domnul Sebastian Gromig, șeful secției Economice a Ambasadei Germaniei la București.
Reprezentanții ANRE, prezenți la eveniment, au prezentat noutățile legislative în domeniu, impactul eficienței energetice în industria românească și măsurile care au fost întreprinse în acest domeniu. De asemenea, reprezentanții ANRE au descris conceptul contractării de tip ESCO prevăzut pentru România.
Mare interes în rândul publicului au stârnit și prezentările celorlalți vorbitori români: doamna Oana Dicu, Sustainable Development, Climate Change and Institutional Affairs Manager, Holcim România SA; domnul Andrei Ioaneș, Electrical Planner al fabricii Robert Bosch din Jucu și domnul Johannes Becker de la Becker Consult.
Astfel, prezentarea doamnei Oana Dicu a evidențiat eforturile întreprinse de Holcim în domeniul creșterii eficienței energetice a fabricilor de ciment, dar a oferit și detalii specifice despre unul dintre proiectele inovatoare din acest domeniu: Instalația de Recuperare a energiei termice din gazele reziduale la fabrica de ciment Aleșd (Waste Heat Recovery).
Proiectul se înscrie în eforturile constante depuse de Holcim România pentru reducerea consumului de energie prin implementarea celor mai bune tehnici disponibile în domeniu. Cunoscut și sub denumirea de co-generare industrială (producere simultană de energie termică – pentru procesul industrial – și energie electrică) acest gen de proiect se poate implementa și în alte industrii energo-intensive de unde rezultă gaze reziduale purtătoare de energie termică, care să poate fi transformată în energie electrică.
Reprezentantul Holcim România a solicitat colaborarea tuturor factorilor interesați și sprijinul autorităților competente pentru îndepărtarea barierelor legislative care în prezent împiedică dezvoltarea pe scară mai largă a unor astfel de proiecte de eficiență energetică în România.
Conștientizând importanța gestionării eficiente a consumurilor energetice, Robert Bosch a investit în fabrica sa atât în sisteme de monitorizare cât și în echipamente destinate îmbunătățirii regimurilor de funcționare. De la sisteme de management integrat al clădirilor la echipamente de compensare a energiei reactive și acționări cu turație variabilă.
Domnul Johannes Becker a informat publicul despre fondurile ce pot fi accesate pentru eficientizarea energetică în industrie. Astfel pentru eficiența energetică a clădirilor publice (spitale, clădiri administrative și penitenciare) și clădiri de locuințe sunt alocate 830 mil. Euro, pentru centrale de termoficare – 275 mil. euro pentru renovare, pentru centrale de cogenerare (biomasă, gaze naturale, gaze procesuale) – 64 mil. euro, iar pentru contoare electrice inteligente în sisteme cu consum de energie redus – 38 mil. Euro.
Dovadă pentru interesul companiilor germane pentru piața din România stă și prezența la eveniment a opt companii germane care și-au prezentat pe scurt tehnologiile, soluțiile și
produsele inovatoare: Deutsche Eco- Licht (soluții personalizate complete pentru sisteme de iluminat eficiente), E.ON Connecting Energies (servicii de management energetic), Janitza electronics (soluții hardware și software pentru managementul energiei, pentru măsurarea calității rețelelor și instalații de compensare), Kroll Energy (echipamente pentru producerea de apă caldă și aer cald, arzătoare și cuptoare universale pe combustibil lichid), Lights for Europe (sisteme de iluminat LED pentru domeniul industrial), RBR Messtechnik (analizoare de emisii și manometre), WILO SE (pompe şi sisteme de pompare eficiente energetic), Wolf GmbH(centrale termice şi cazane, atmosferice sau în condensare, centrale de ventilaţie si climatizare).
In zilele ce au urmat simpozionului firmele germane prezente in România au călătorit prin țară împreună cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane pentru întâlniri B2B cu potențiali parteneri din România. Concluzia acestora a fost ca România constituie un imens potențial în domeniul eficienței energetice iar parteneriatele inițiate cu societățile românești vor fi de durată și profitabile pentru ambele părți.
În 2024, Nicolae Ciucă, fost general al Armatei Române și fost Prim-Ministru al României, lansează…
Bursa de Valori București (BVB) își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea economiei locale prin lansarea…
În ultima perioadă, amendamentele propuse la legea privind transportul alternativ au stârnit un val de…
În perioada 2-9 martie, un sondaj de opinie comandat de primarul general al Capitalei, Nicușor…
Simona Halep, fostul lider mondial în tenis, a primit o reducere semnificativă a suspendării sale…
Într-o lume plină de schimbări rapide și inovații, unele tradiții rămân constante, aducând bucurie și…