Categories: ActualitateDeschidere

Stelian Fuia, condamnat la 4 ani închisoare cu executare

Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia a fost condamnat miercuri de Curtea de Apel București la patru ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, faptă săvârșită pe vremea când era director la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice Fundulea, informeaza Agerpres.

În plus, instanța i-a interzis lui Stelian Fuia exercitarea unor drepturi pe o perioadă de patru ani, după executarea condamnării, și anume dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Judecătorii au mai dispus confiscarea de la Stelian Fuia a sumei de 60.987 lei.

În același dosar, Daniel State, cumnatul lui Stelian Fuia, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu executare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, aceeași pedeapsă primind Dragoș Alin Paraschivoiu, director la o societate specializată în agricultură, și Constantin Oprișan, executor judecătoresc.

Pe latură civilă, magistrații au admis acțiunea formulată de ANAF și au dispus repunerea părților în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, prin restituirea în natură și reintrarea statului în posesia imobilelor ce au făcut obiectul executării silite la data de 19 decembrie 2005: bloc locuințe — construcția C9, cu suprafața construită la sol 250,67 mp; pavilion cercetare, construcția C11, cu suprafață construită la sol 625,02 mp, cu respectarea drepturilor terților ce au dobândit drepturi în baza hotărârilor judecătorești.

De asemenea, a fost menținut sechestrul asigurator pus pe bunurile celor patru inculpați, aceștia având fiecare de plătit 8.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

info

Recent Posts

Noua Carte a lui Nicolae Ciucă – „În slujba țării” – un Manifest pentru viitorul României

În 2024, Nicolae Ciucă, fost general al Armatei Române și fost Prim-Ministru al României, lansează…

3 luni ago

BVB Arena 2024: Antrenând capitalul românesc în arenă

Bursa de Valori București (BVB) își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea economiei locale prin lansarea…

7 luni ago

Alertă în trafic: Guvernul Ciolacu ar putea elimina 90% din mașinile Uber si Bold, determinând timpi de așteptare crescuți și tarife exorbitante

În ultima perioadă, amendamentele propuse la legea privind transportul alternativ au stârnit un val de…

8 luni ago

Cristian Popescu Piedone conduce sondajele pentru Primăria Capitalei

În perioada 2-9 martie, un sondaj de opinie comandat de primarul general al Capitalei, Nicușor…

9 luni ago

Simona Halep a primit de la TAS o reducere semnificativă a suspendării sale

Simona Halep, fostul lider mondial în tenis, a primit o reducere semnificativă a suspendării sale…

9 luni ago

Tradiția Continuă! Revelion de vis în Parcul Titan al Sectorului 3″

Într-o lume plină de schimbări rapide și inovații, unele tradiții rămân constante, aducând bucurie și…

11 luni ago