Actualitate

Swimathon București: vedetele susțin lupta împotriva analfabetismului funcțional

Prezentatorul tv Radu Andrei Tudor, campionii K1 frații Andrei și Bogdan Stoica, cântăreața Raluka (Raluca Nistor) și actrița Elena Voineag vor înota, în data de 8 iulie, la cea de-a cincea ediție a evenimentului Swimathon București. Cunoscutele vedete s-au înscris în competiție pentru a strânge fondurile necesare finanțării programelor educaționale ale Centrului de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE).

Echipa vedetelor s-a alăturat luptei împotriva analfabetismului funcțional și concurează susținând finanțarea proiectului educațional ”Incubatorul științelor altfel” înscris în competiție de CEAE. Proiectul prevede un program de sprijinire a cadrelor didactice pentru a lucra la clasă prin metode interactive de învățare, pentru a le redeschide copiilor apetitul spre cunoașterea și înțelegerea fenomenelor. Metoda discursivă și abstractă este astfel înlocuită de experimente, lucru în echipă, proiecte, teme de cercetare, toate plecând de la fenomene ce au loc zi de zi, în jurul nostru. Aceste activități îi vor ajuta pe elevi să învețe ”să gândească pe cont propriu”. Noua abordare necesită însă o colaborare foarte bună între profesori, susținere din partea formatorilor și un cadru în care aceștia să se întâlnească, să discute bunele practici, să îmbunătățească materialele existente deja în ghidul metodologic de aplicare la clasă, să propună noi experimente, proiecte, întâlniri. ”Incubatorul științelor altfel” are rolul să incubeze astfel de activități care s-au dovedit eficiente și pe care, ulterior, să le putem disemina la nivel național, prin intermediul platformei de e-learning.

Competiția de înot Swimathon București este destinată proiectelor comunitare. În cadrul acestui eveniment comunitatea interacționează si se implică în strângerea de fonduri pentru proiectele pe care le consideră relevante.

Când am auzit despre proiectele CEAE am realizat de fapt cât de învechite sunt încă metodele de predare în școli. Toți ne amintim cum fugeam de fizică, de chimie, matematică, până întâlneam un profesor simpatic care ne dădea exemple reale, pe care le puteam înțelege. Curiozitatea copiilor trebuie hrănită. Copiii noștri se schimbă, societatea se schimbă. Educația trebuie să țină pasul cu această schimbare” spun Andrei și Bogdan Stoica.

CEAE își propune prin participarea la Swimathon să stângă o sumă de bani cât mai mare pentru a continua proiectele care vizează reforma educației în România. Centrul de Evaluare și Analize Educaționale este singurul ONG din România care a  reușit în anul 2017 schimbarea programei școlare la fizică prin introducerea metodei investigației.

”Particip la Swimathon pentru că mă declar un împătimit al sportului. De ce înot pentru CEAE? Pentru că educația ne păstrează pe linia de plutire, iar de câțiva zeci de ani analfabetismul este o reală problemă pentru România și nu îl putem opri. Cât de des auzim că rata de promovare a examenelor de admitere este din ce în ce mai mică? Este o constatare tristă. Dar văd astăzi copiii cât de receptivi sunt și cât de repede rețin și pot învăța. Nu ei sunt problema în toată tevatura asta educațională, ci sistemul, care nu le oferă profesorilor formarea și materialele pentru a se adapta nevoilor copiilor de astăzi” a declarat Radu Andrei Tudor.  

Susținătorii reformei în educație vor fi prezenți în data de 8 iulie 2017 la Swimathon București pentru a încuraja înotătorii CEAE.  Evenimentul este deschis publicului și sunt așteptați toți cei care vor să fie suporteri în direct și să-i cunoască pe căpitanii, Radu Andrei Tudor și Raluka, și pe membri celor două echipe, frații Andrei și Bogdan Stoica, Elena Voineag, Maia Ciocăzanu și Vera Ciocăzanu.

Donațiile pot fi făcute, începând cu data de 8 iunie 2017 până pe 31 iulie 2017,  pe site-ul evenimentului prin Mobile Pay, prin transfer bancar, direct la sediul Fundației Comunitare București sau chiar în ziua de 8 iulie.

Centrul de Evaluare și Analize Educaționale participă, anul acesta, la Swimathon București alături de alte 22 de ONG-uri și grupuri de inițiativă din București și Ilfov.

info

Recent Posts

Noua Carte a lui Nicolae Ciucă – „În slujba țării” – un Manifest pentru viitorul României

În 2024, Nicolae Ciucă, fost general al Armatei Române și fost Prim-Ministru al României, lansează…

3 luni ago

BVB Arena 2024: Antrenând capitalul românesc în arenă

Bursa de Valori București (BVB) își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea economiei locale prin lansarea…

7 luni ago

Alertă în trafic: Guvernul Ciolacu ar putea elimina 90% din mașinile Uber si Bold, determinând timpi de așteptare crescuți și tarife exorbitante

În ultima perioadă, amendamentele propuse la legea privind transportul alternativ au stârnit un val de…

8 luni ago

Cristian Popescu Piedone conduce sondajele pentru Primăria Capitalei

În perioada 2-9 martie, un sondaj de opinie comandat de primarul general al Capitalei, Nicușor…

9 luni ago

Simona Halep a primit de la TAS o reducere semnificativă a suspendării sale

Simona Halep, fostul lider mondial în tenis, a primit o reducere semnificativă a suspendării sale…

9 luni ago

Tradiția Continuă! Revelion de vis în Parcul Titan al Sectorului 3″

Într-o lume plină de schimbări rapide și inovații, unele tradiții rămân constante, aducând bucurie și…

11 luni ago