Categories: Sanatate

Un simplu SMS la 8832, cu textul “Teresa”, poate salva o viață

“Acum exact un an ne pregăteam de botez, îi căutam cea mai frumoasă rochiță și cei mai frumoși pantofiori, azi sunt într-o cameră de spital și caut cei mai buni doctori să-mi salveze fetița”. Acesta este drama prin care trece o tânără mamă, care se luptă pentru micuța Teresa, de numai un an și două lună, care a primit un diagnostic crunt din partea medicilor: tumoare cerebrală.

După mai multe investigații în țară și în străinătate, Teresa a primit o șansă la viață, grație sprijinului venit din partea multor oameni cu suflet, iar în urma campaniei umanitare derulate de Asociația “Salvează o inimă”, s-au strâns 40.800 de Euro, în doar o săptămână. În zilele de 1 și 3 septembrie 2015, fetița a suferit două intervenții chirurgicale pe creier, la Klinikum Munchen din Germania, iar starea ei este stabilă din punct de vedere clinic. Urmează o perioadă la fel de grea, în care Teresa va începe chimioterapia, un proces greu, lung și foarte dureros pentru un organism matur, darămite pentru un corp atât de fraged ca al ei.

Costurile sunt foarte mari – peste 200.000 de Euro, însă familia Cozma a aflat că oamenii pot înfăptui minuni și sunt încrezători că viața fetiței va fi salvată de sufletele semenilor. Cei care doresc să o ajute pe Teresa Cozma, pot trimite un simplu SMS de 2 Euro, la numărul 8832, cu textul “Teresa” sau pot dona prin Card, Paypal șau sponsorizarea firmelor, accesând link-ul https://salveazaoinima.ro/campaigns/teresa-cozma/.

“Cobor în fiecare dimineață scările de la ieșirea din spital și visez acea zi în care vom pleca de manuță acasă toți trei – mai puternici, mai curajoși, mai luptători. Se zice că înainte să venim pe lume fiecare din noi ne alegem parinții și mi se oprește respirația pentru câteva secunde, sesizând că sunt mama unui copilaș ce vrea să ne învețe la un an de zile cât de valoroasă este viața. Am acceptat, după lungi dispute sufletești, această luptă și cu ea în brațe mergem să descoperim răsăritul de soare”, declară Angelina Cozma, mama Teresei.

*Numărul de SMS 8832 este valabil în perioada 01 octombrie – 31 octombrie 2015. Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Telekom și Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în rețeaua Vodafone, utilizatorii nu plătesc TVA. Număr este oferit gratuit cu sprijinul Asociației “Salvează o inimă”.

info

Recent Posts

Noua Carte a lui Nicolae Ciucă – „În slujba țării” – un Manifest pentru viitorul României

În 2024, Nicolae Ciucă, fost general al Armatei Române și fost Prim-Ministru al României, lansează…

2 luni ago

BVB Arena 2024: Antrenând capitalul românesc în arenă

Bursa de Valori București (BVB) își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea economiei locale prin lansarea…

7 luni ago

Alertă în trafic: Guvernul Ciolacu ar putea elimina 90% din mașinile Uber si Bold, determinând timpi de așteptare crescuți și tarife exorbitante

În ultima perioadă, amendamentele propuse la legea privind transportul alternativ au stârnit un val de…

8 luni ago

Cristian Popescu Piedone conduce sondajele pentru Primăria Capitalei

În perioada 2-9 martie, un sondaj de opinie comandat de primarul general al Capitalei, Nicușor…

9 luni ago

Simona Halep a primit de la TAS o reducere semnificativă a suspendării sale

Simona Halep, fostul lider mondial în tenis, a primit o reducere semnificativă a suspendării sale…

9 luni ago

Tradiția Continuă! Revelion de vis în Parcul Titan al Sectorului 3″

Într-o lume plină de schimbări rapide și inovații, unele tradiții rămân constante, aducând bucurie și…

11 luni ago