Actualitate

Vocea României: Tiberiu Albu a fost salvat de Tudor Chirilă

Al doilea duel din echipa Smiley i-a adus pe scena de la Vocea Romaniei pe Vladimir Pocorschi si Tiberiu Albu care au cântat melodia “Born to be wild”, a formatiei Steppenwolf. După un duel care a fost foarte echilibrat, Smiley a regretat că trebuie să renunțe la unul dintre concurenți. “După momentul ăsta sunt convins ca amândoi veți rămâne la Vocea României. Sunt fraier ca v-am pus impreună, dar a fost un moment senzațional”, a spus Smiley care apoi l-a ales pe Vladimir Pocorschi.

Tiberiu Albu nu a părăsit competiția, Tudor Chirilă a ales să-l salveze: “M-am bucurat ca am putut să-l iau pentru că îmi lipsește o voce realmente rock”, a declarat antrenorul.